Planuri solide
Psalmul 33
Sentimentul de uimire este definit de cercetătorii din domeniul psihologiei ca fiind trăirea emoțională pe care o simțim atunci când ne confruntăm cu ceva atât de vast și de extraordinar, încât ne determină să ne extindem înțelegerea pentru a-i putea face față.
Uimirea declanșează în noi fenomenul „eului mic”, prin reducerea activității din partea creierului nostru responsabilă de gândirea autoreferențială, de ruminare și de autoevaluare. Făcându-ne să ne simțim mici (fizic sau conceptual), uimirea ne reduce anxietatea, stresul sau frustrările, făcându-le să pară mai puțin semnificative.
Așa cum am învățat din versetele anterioare ale Psalmului 33, a-L venera pe DOMNUL ar trebui să fie un proces continuu în viața fiecăruia dintre noi.
Tendința noastră naturală, ca ființe umane, este să devenim egocentrici, așa că, pentru a menține vie uimirea față de DOMNUL, trebuie să depunem eforturi conștiente și să o cultivăm în fiecare zi.
Nu ar trebui să ne fie greu să facem acest lucru; suntem înconjurați de lucrările Sale, de macrocosmosul și microcosmosul din Creație. Mai mult, avem Cuvântul Său, revelația Sa scrisă, care ne învață cine este El.
DOMNUL împiedică sfatul națiunilor și zădărnicește planurile popoarelor,
dar sfatul DOMNULUI rămâne pe vecie, și planurile inimii Sale, din generație în generație.
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este DOMNUL, poporul pe care Și l-a ales ca moștenire.
Biblia, Psalmul 33:10-12
Adevărul este că ne este greu să ne păstrăm sentimentul de uimire față de DOMNUL, deoarece de multe ori, atenția noastră limitată este ușor deturnată de la DOMNUL către ceea ce se întâmplă în lume. Fără să ne dăm seama, ajungem să fim absorbiți de lume și de problemele ei.
Astfel, ajungem să fim preocupați și îngrijorați de știrile din presă, de noile legi care sunt adoptate, de corupția prezentă la toate nivelurile guvernelor, de războaiele și zvonurile despre războaie, de diviziunile din societate etc.
DOMNUL împiedică sfatul națiunilor și zădărnicește planurile popoarelor,
Duhul Sfânt ne amintește că DOMNUL este deasupra tuturor lucrurilor și că El are controlul asupra a tot ceea ce se întâmplă. S-ar putea părea că oamenii răi reușesc să-și impună voința; viclenia lor pare să dea roade. Dar cei care nu-L au pe DOMNUL ca Dumnezeu nu vor ajunge prea departe cu uneltirile și planurile lor.
Prin urmare, în loc să ne îngrijorăm pentru ceea ce se întâmplă în lume, trebuie să învățăm să ne îndreptăm atenția spre DOMNUL, care va face ca voia Sa să se împlinească.
Timpul verbelor din textul original „împiedică” și „zădărnicește” desemnează o acțiune încheiată. Dumnezeu a făcut deja acest lucru. Din perspectiva noastră și în cadrul cronologiei noastre, poate părea că sfaturile și planurile celor răi au succes, dar, conform revelației care ne este dată, aflăm că, de fapt, acestea au fost deja împiedicate și zădărnicite.
dar sfatul DOMNULUI rămâne pe vecie, și planurile inimii Sale, din generație în generație.
În timp ce sfaturile și planurile celor care nu-L au pe Domnul ca Dumnezeu al lor au eșuat deja din perspectiva lui Dumnezeu, scopurile și planurile Sale rămân pe vecie.
Timpul verbului „rămâne” din textul original indică o acțiune continuă, care nu se sfârșește. La fel ca tot ceea ce a creat Domnul, planurile Sale sunt solide și durabile, în contrast puternic cu planurile slabe și trecătoare ale celor răi.
Așadar, în loc să fim fascinați de faptele celor răi și de planurile lor eșuate, ar trebui să ne concentrăm asupra planurilor și sfaturilor lui Dumnezeu revelate de El în Cuvântul Său și să fim fascinați de acestea.
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este DOMNUL, poporul pe care Și l-a ales ca moștenire.
Înainte de venirea lui Isus, poporul ales de Dumnezeu pentru a-L reprezenta în lume era poporul lui Israel. Acesta rămâne în continuare poporul ales al lui Dumnezeu, dar acum prin jertfa Sa, Isus a făcut posibil ca credincioșii din toate neamurile să devină neprihăniți și, astfel, vrednici de a fi aleși de Dumnezeu.
Timp de mulți ani, poporul Israel a fost înconjurat de popoare și națiuni care doreau să-l vadă exterminat. Umbra antisemitismului azi se întinde din nou asupra lumii, printre toate națiunile. Și creștinii sunt urâți și persecutați în multe părți ale lumii. Guvernele nelegiuite elaborează planuri pentru a scăpa, într-un fel sau altul, de poporul ales al lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, cei neprihăniți ar trebui să se teamă mai mult de Dumnezeu și să fie uimiți de El. Planurile Sale solide se împlinesc; voia Lui se înfăptuiește.
Căci Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi“, zice Domnul, „planuri de pace, nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o speranță.
Biblia, Ieremia 29:11



